Federația de Fotbal din Ucraina a făcut o gafă mare chiar înaintea meciului cu România, de la EURO 2024. O fotografie a fost postată pe rețelele de socializare, dar a fost ștearsă aproape instant.
Cu toate acestea, se pare că au eliminat imaginea prea târziu, pentru că în doar câteva secunde a fost preluată de jurnaliștii ucrainieni, care au publicat-o pe internet.
România va debuta la EURO 2024 luni, 17 iunie 2024, într-o partidă cu Ucraina, programată la ora 16.00, pe Allianz Arena, stadionul gigantului Bayern Munchen.
„Tricolorii” au mare încredere înainte de acest turneu final și și-au propus să depășească faza grupelor, chiar dacă vor întâlni adversari foarte puternici în grupă.
Înainte de meciul de debut, Federația Ucraineană de Fotbal a publicat pe internet o imagine cu echipamentul de joc, iar steagul României, care era imprimat pe tricouri, arăta precum cel al Belgiei.
Chiar dacă poza a fost ștearsă foarte rapid, ea a fost preluată de jurnaliștii ucrainieni, care au publicat-o și și-au expus și punctul de vedere.
„UAF (n.r. Federația Ucraineană de Fotbal) a publicat o imagine cu echipamentul de joc, înaintea partidei dintre Ucraina și România, iar steagul României arată precum cel al Belgiei. Vă reamintim că Ucraina joacă în Grupa E la EURO 2024, din care fac parte atât România, cât și Belgia. De asemenea, Ucraina va juca și împotriva Slovaciei”, au scris jurnaliștii ucrainieni de la Tribuna.
Oleksandr Zinchenko, una dintre vedetele Ucrainei de la acest turneu final, a vorbit despre partida cu România. Chiar dacă naționala țării sale este favorită în această dispută, fotbalistul celor de la Arsenal a spus că „tricolorii” vor fi tratați la fel ca Slovacia și Belgia, cu mult respect.
„În primul rând, noi trebuie să ne facem jocul nostru, să arătăm cel mai bun fotbal al nostru, atât individual, cât și ca echipă. Nu există echipe slabe la acest turneu, cu siguranță. Noi vom trata România la fel cum vom trata Slovacia și Belgia, cu mult respect.
Toată lumea înțelege că primul meci în astfel de turnee finale este foarte important. Sper că vom reuși să obținem un rezultat pozitiv”, a spus ucraineanul, într-un interviu acordat celor de la UEFA.
PORTARI Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
FUNDAȘI Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER